ProZ.com translation contests »
27th translation contest: "Stories about nature" » Spanish to Romanian » Entry by Monica Chindris


Source text in Spanish

Translation by Monica Chindris (#33541) — Winner

La paradoja de la góndola (del supermercado, no de Venecia), que no existe y acabo de acuñar, establece que la frustración generada por el tiempo perdido eligiendo un producto es directamente proporcional a la irrelevancia de esa decisión para nuestras vidas. Dicho de otro modo, es lo que pasa cuando uno se queda mirando bidones de lavandina sin saber cuál llevarse. Poco puede variar entre una fórmula de hipoclorito de sodio y otra cuando lo que interesa es su poder de desinfección, y sin embargo ahí nos quedamos, mirando y comparando bidones como si fueran chocolates suizos.

Pero siglos antes de la existencia del supermercado como lo conocemos vivió Jean Buridan, filósofo francés que defendía la existencia del libre albedrío y afirmaba que es posible tomar cualquier decisión utilizando la razón. En respuesta, algunos críticos de su postura imaginaron la situación de un asno frente a dos montones de heno que, ante la duda infinita de cuál es el más apetitoso, no puede decidir y muere de hambre.

Se trata, según algunos, de una paradoja, ya que pudiendo comer no lo hace porque no puede decidir qué montón es más conveniente (ambos montones le parecen iguales). Pero lejos de hacerme pensar sobre el rol de la razón en la toma de decisiones, a mí esta historia me despierta una pregunta sobre el asno. Y lo que me pregunto no es qué hace o no el asno, sino qué sabe. Y, más específicamente, si sabe que no sabe cuál es la mejor decisión posible.
Paradoxul gondolei (cea de la supermarket, nu din Veneția), care nu există și pe care tocmai l-am elaborat, stabilește că frustrarea generată de timpul pierdut pentru a alege un produs este direct proporțională cu irelevanța acestei decizii pentru viețile noastre. Altfel spus, este ceea ce se întâmplă atunci când te uiți la flacoanele de înălbitor și nu știi pe care să îl iei. Prea puțin poate să difere o formulă de hipoclorit de sodiu de alta, când tot ceea ce contează este capacitatea sa de dezinfecție și totuși stăm acolo, uitându-ne și comparând flacoanele ca și când ar fi ciocolate elvețiene.

Dar, cu secole înainte de a exista supermarketul așa cum îl cunoaștem astăzi, a trăit Jean Buridan, un filosof francez care susținea existența liberului arbitru și afirma că este posibil să luăm orice decizie folosind rațiunea. Drept răspuns, unii critici ai poziției sale și-au imaginat situația unui măgar aflat în fața a două grămezi de fân care, șovăind la nesfârșit între acestea fiindcă nu știe care este mai gustoasă, nu se poate hotărî și moare de foame.

Conform unora, este un paradox deoarece, deși poate să mănânce, nu o face pentru că nu se poate hotărî care dintre grămezi este mai convenabilă (ambele grămezi i se par la fel). Însă departe de a mă face să mă gândesc la rolul rațiunii în luarea deciziilor, mie această poveste îmi ridică o întrebare despre măgar. Și ce mă întreb nu este ce face sau ce nu face măgarul, ci ce știe el. Mai exact, dacă știe că nu știe care este cea mai bună decizie posibilă.


Discuss this entry