To see the desired glossary, please select the language and then the field of expertise.

    Home
    • Romanian
      • Tourism & Travel
        • Search
          • Term
            • Ecoturism
          • Additional fields of expertise
          • Definition(s)
            • Ecoturismul În prezent nu există o definiţie unanim abordată dar există definiţii agreate şi predominant acceptate, adoptate şi utilizate. În definirea ecoturismului s-au implicat un număr mare şi variat de specialişti precum şi o mare varietate de organisme profesionale, economice, atât la nivel naţional cât şi internaţional. Ecoturismul este văzut ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includă spre definire următoarele elemente: a. produsul are la bază natura şi elementele sale; b. managementul ecologic în slujba unui impact minim; c. contribuţie la conservare; d. contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale; e. educaţie ecologică Astfel ecoturismul poate fi definit: „... forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la protejarea speciilor şi habitatelor lor fie direct prin conservare fie indirect prin generarea de resurse financiare pentru comunităţile locale suficiente pentru a le determina pe acestea să le aprecieze valoarea şi în consecinţă să le protejeze ca surse de venit.“ (Goodwin, 1996). „... forma de turism durabil la baza căruia stau resursele naturale, care se concentrează în special asupra aprecierii şi cunoaşterii naturii şi care se bucură de un management etic de impact redus, opus consumului, orientat în a susţine comunitatea locală (la nivel de control, beneficii şi dimensiune). Are loc de obicei în spaţii naturale şi contribuie în mod obligatoriu la conservarea şi protecţia acestora.“ (Fennell, 2003) INCDT - by Florin Tebeica
          • Example sentence(s)
            • Misiunea AER este de a promova conceptul de ecoturism şi dezvoltarea ecoturismului atât în scopul sprijinirii conservării naturii, a dezvoltării durabile a comunităţilor locale din zonele cu valori naturale, cât şi pentru creşterea calităţii serviciilor legate de ecoturism şi promovarea naturii ca element esenţial al imaginii turistice a României. - Asociaţia de Ecoturism din România by Florin Tebeica
          • Related KudoZ question
    Compare [close]
    • Ukrainian
      • Tourism & Travel
        • Search
          • Term
            • екотуризм
          • Additional fields of expertise
          • Definition(s)
            • Екотуризм або екологічний туризм — тип туризму, що полягає у подорожах до природних недоторканих людиною та, часто, природоохоронних територій, намагаючись не здійснювати великого впливу на цю територію. Wikipedia - by Dmitrie Highduke
          • Example sentence(s)
            • Екотуризм – це форма подорожі, сприятлива для навколишнього середовища. - textreferat.com by Dmitrie Highduke
          • Related KudoZ question
    Compare [close]
    • Greek
      • Tourism & Travel
        • Search
          • Term
            • οικοτουρισμός
          • Additional fields of expertise
          • Definition(s)
            • Οικοτουρισμός είναι ο τουρισμός που εστιάζει τόσο στην διατήρηση και την διασφάλιση του περιβάλλοντος, όσο και στην διατήρηση και την εκτίμηση της παράδοσης και του πολιτισμού Own research - by Efi Maryeli (X)
          • Example sentence(s)
            • Ο οικοτουρισμός ορίζεται ως «ταξίδι σε φυσικές περιοχές με υπευθυνότητα απέναντι στην προστασία του περιβάλλοντος και τη διατήρηση της ευημερίας των τοπικών πληθυσμών» (ιεθνής Εταιρία για τον Οικοτουρισμό 1992, Παγκόσμιο Ταμείο για τη Φύση, 1994). - Life-φύση 2004 by Efi Maryeli (X)
          • Related KudoZ question
    Compare [close]
    • Bulgarian
      • Tourism & Travel
        • Search
          • Term
            • екотуризъм
          • Additional fields of expertise
          • Definition(s)
            • Укрепването на движението за опазване на природата и за развитие на екотуризъм е съвсем естествено в периода на преход към пазарна икономика. И двете тенденции са израз на загрижеността за опазване на околната среда и на културно-историческото наследство. Google - by stefanov_a
          • Example sentence(s)
            • Еко туризъм ЕКОТУРИЗЪМ, ПРИРОДНИ ФЕНОМЕНИ, ПРЕКРАСНИ ПЕЙЗАЖИ Тясно свързани, приключенските турове и екотуризмът са бързо развиващи се видове пътувания. Планините и като цяло природата на България предлагат отлични условия за почти цялата известна в света гама от приключенски видове туризъм, предпочитан през последните години. Разнообразният релеф, благоприятният климат, липсата на опасни животни, предлагат на любителите на приключения възможности през цялата година. - Internet by stefanov_a
          • Related KudoZ question
    Compare [close]
    • Italian
      • Tourism & Travel
        • Search
          • Term
            • turismo ecosostenibile
          • Additional fields of expertise
          • Definition(s)
            • Per turismo ecosostenibile si intende un tipo di turismo promosso da operatori che rivolgono una particolare attenzione al rapporto tra turismo e natura, e che adottano strategie operative affinché tale rapporto sia all’insegna dell’armonia e del rispetto. L’obiettivo principale del turismo eco-sostenibile è la preservazione dell’ambiente naturale e la ricerca di un nuovo equilibrio tra uomo e natura che favorisca la miglior convivenza possibile. Strutture all’insegna di turismo eco-sostenibile si trovano in tutto il mondo, anche in Italia e ad esempio, scelgono di utilizzare lampadine a basso consumo per perseguire una politica di risparmio energetico, consigliano ai clienti un utilizzo consapevole dell’acqua per evitare sprechi, si adoperano nella raccolta differenziata dei rifiuti e propongono soluzioni alternative ai mezzi di trasporto privato per le visite di piacere. Wikipedia - by Lucia Ghisu
          • Example sentence(s)
            • Sono innanzitutto tre le caratteristiche che dovrebbe avere il turismo eco-sostenibile. In primo luogo deve fare un uso ottimale delle risorse ambientali, un elemento chiave nello sviluppo turistico, sostenendo il nostro patrimonio naturale. In secondo luogo, deve rispettare l’identità socio-culturale delle comunità ospitanti contribuendo contestualmente alla comprensione e alla tolleranza reciproche. Infine fornire benifici socio-economici a tutti gli operatori promuovendo la condivisione equilibrata del benessere - Orientarsi.org by Lucia Ghisu
            • Per viaggiare nel rispetto dell’ambiente, per promuovere un turismo ecosostenibile, per partire con una consapevolezza maggiore della destinazione, il Green Passport vi viene in aiuto: si tratta di un’iniziativa dell’International Task Force on Sustainable Tourism Development, finalizzato a diffondere suggerimenti, dritte e regole per disincentivare comportamenti antietici e antiecologici. - europassistance by Lucia Ghisu
          • Related KudoZ question
    Compare [close]
    • Danish
      • Tourism & Travel
        • Search
          • Term
            • økoturisme
          • Additional fields of expertise
          • Definition(s)
            • ferieform hvor der lægges vægt på hensynet til lokalbefolkningen og den omgivende natur, og som evt. søger at bidrage til en bæredygtig udvikling i et område; Den Danske Ordbog - by Mette Melchior
          • Example sentence(s)
            • Et iøjnefaldende problem ved økoturisme er, at det ofte blot er gammel vin på nye flasker. Den traditionelle turistsektor bruger økoturisme som et nyt ord i markedsføringen af turisme, og rejser lanceres som økoturisme, blot der er minimal kontakt med naturen. - NOAH by Mette Melchior
            • Økoturisme er en form for turisme, hvor man gerne vil sikre lokalbefolkningens indtægter og indflydelse. Desuden søger man også at begrænse skadevirkningen på miljøet. - Randers Regnskov by Mette Melchior
          • Related KudoZ question
  • Compare this term in: Serbian, Croatian, Albanian, Arabic, Catalan, Czech, Chinese, German, Dutch, English, Spanish, Persian (Farsi), Finnish, French, Hebrew, Hungarian, Indonesian, Japanese, Korean, Latvian, Lithuanian, Macedonian, Norwegian, Polish, Portuguese, Russian, Slovak, Slovenian, Swedish, Thai, Turkish, Vietnamese

The glossary compiled from Glossary-building KudoZ is made available openly under the Creative Commons "By" license (v3.0). By submitting this form, you agree to make your contribution available to others under the terms of that license.

Creative Commons License