ProZ.com translation contests »
Fourth ProZ.com Translation Contest: "Raising children" » Italian to Romanian » Entry by Rodica Iovu

Source text in Italian

Translation by Rodica Iovu (#2362)

«Gattaccio! Scendi!»
Dallo studio, immersa nell’ennesima traduzione, sento le urla di Alessandra, la mia secondogenita, che inveisce contro Marlon, il micione ex-randagio, attualmente re del divano di casa.

Fuori, un timido sole settembrino scalda il vuoto della giornata senza Giorgio, il grande e ormai un uomo, partito per l’università: temerario, tenero, toccante.

Chi l’avrebbe detto che la sua mancanza avrebbe ferito con queste fitte che arrivano a tradimento? Non so se il dolore nasce dalla convinzione che ormai ha spiccato il volo e la vita non sarà mai più come prima, o dalla semplice angoscia degli anni che passano come lampi in un temporale estivo. E dal dubbio che questi figlioli non me li sono goduti, non li ho amati e cresciuti come avrei dovuto. Come avrei potuto.

Alessandra si è subito appropriata del nuovo ruolo di figlia unica, ruolo ambito per 16 anni e adesso tutto suo, perlomeno fino al ritorno del “big brother” per le vacanze.

I suoi umori si alternano tra la soddisfazione di avere finalmente soggiogato mami e papi, e la solitudine di chi non si era resa conto di quanto amasse il fratello. Adesso chi le spiegherà il latino? Più importante, chi le presterà il telefonino quando la sua scheda è scarica?

Sento dei passi avvicinarsi, gatto Marlon che protesta … «Mammina, hai visto quant’è carino? Senti, ma il tuo cellulare mica ti serve in questo preciso momento?»

Alessandra una soluzione l’ha trovata. E Marlon, dalle sue braccia, mi fissa con sguardo laconico.
„Pisoiule! Coboară!”
Sunt în birou lucrând asupra unei traduceri şi aud ţipetele Alessandrei, fiica mea mai mică, care îl ceartă pe Marlon, un motan ce a fost cândva hoinar, care la moment era regele divanului.

Afară soarele timid de septembrie încălzea pustietatea zilei fără Giorgio, fiul cel mai mare, deja bărbat, care era plecat să-şi facă studiile la universitate: cutezător, fraged şi înduioşător.

Cine ar fi spus că lipsa lui te-ar fi marcat prin aceste dureri acute ce apar pe neaşteptate? Nu ştiu dacă durerea apare din convingerea că deja şi-a luat zborul şi viaţa nu va mai fi niciodată aşa ca înainte sau pur şi simplu din îngrijorarea că anii trec ca şi fulgerul în furtunile estive. Şi din dubiul că nu am savurat din plăcerea de a avea aceşti copii, că nu i-am iubit şi crescut aşa cum aş fi trebuit să o fac. Cum aş fi putut.

Alessandra a însuşit îndată rolul său nou de fiică unică, rol râvnit timp de 16 ani care acum este pe deplin al ei, cel puţin până la întoarcerea fratelui mai mare în vacanţă.

Dispoziţia sa alternează între satisfacţia de a-i fi subjugat în sfârşit pe mămica şi tăticul şi solitudinea celei ce nu şi-a dat seama cât de mulţi îşi iubeşte fratele. Acum cine îi va da explicaţii la latină? Şi mai important, cine îi va împrumuta telefonul când ea nu mai are bani pe cont?

Aud nişte paşi că se apropie cineva, motanul Marlon care protestează … “Mămică, vezi ce drăguţ e? Spune te rog, nu cumva ai nevoie de celularul tău exact în acest moment?”

Alessandra a găsit ea o soluţie. Şi Marlon, din braţele ei, mă fixează cu o privire laconică.