Numitorul comun între erotism şi dependenţa medicamentoasă constă în existenţa unei condiţionări coercitive a plăcerii provocate, cu care numai o parte a fiinţei noastre se află în complicitate. Aşa că, de când e lumea şi pământul, bărbaţii s-au străduit să se desfete cu amor fără să-i cadă pradă. Şi colectivităţile, şi religiile pot fi definite prin felul în care încearcă să rezolve această enigmă. Poligamia, monogamia represivă, monogamia evazionistă, monogamia asistată de prostituţie, monogamia în serie. Ca să nu mai vorbim de soluţiile personale, atât de ingenioase sau de disperate: Victor Hugo şi uşa larg deschisă a biroului, poftind câte o fetişcană înăuntru, în după amiaza fiecărei zile. Flerul lui Auden de a-i afla pe junii de companie disponibili din fiecare oraş. Picasso, care nici nu vrea s-audă de cererea de a alege între soţie şi amantă. Şi-apoi, bineînţeles, de fiecare dată, penitenţa. Şi poate că lucrul care nu trebuie uitat în clipa în care te trezeşti cu o viaţă plină de vopsele încă umede şi de complicaţii încâlcite este acela că erotismul nu a fost inventat special pentru uzul personal, nici măcar pentru o presupusă supravieţuire a speciilor, ci doar pentru divertismentul zeilor. Nimic nu poate duce la mai multe clipe de aţâţare şi de perversitate crudă ca erotismul. Motiv pentru care constituie subiectul atâtor poveşti. Cum s-au mai îmbulzit zeii la galeria cerului, pentru a vedea ce-a ieşit din trădarea Elenei! Şi prietenii se îmbulzesc să vadă. Clovneriile, sarea şi piperul taifasurilor nocturne.

La graniţa dintre mitologie şi istorie, Odiseu, supravieţuitorul acela mintos, a fost primul care-a descoperit cum să-i ducă pe zei de nas. Şi poate că şmecheria sa cea mai reuşită a fost să se lege de catarg înainte ca muzica Sirenelor să-i ajungă la urechi. Apoi, mai sunt şi cei care-şi găsesc plăcerea stând sprijiniţi de rampă, cu privirea aţintită în zare. Dacă nu faceţi parte din această categorie, alegeţi-vă catargul şi găsiţi odgoanele cele mai potrivite: sport, muncă pe brânci, celibat în tovărăşia cărţilor de rugăciune şi a clopotelor… Şi totuşi, poate că cele mai cumsecade şi mai solide odgoane sunt de găsit într-una din casele acelea lipite între ele, aflate la marginea oraşului, locuite de copii neastâmpăraţi şi de câte o femeie care niciodată nu lasă praful prea multă vreme să se-aştearnă.