Imagine dining in a European capital where you do not know the local language. The waiter speaks little English, but by hook or by crook you manage to order something on the menu that you recognise, eat and pay for. Now picture instead that, after a hike goes wrong, you emerge, starving, in an Amazonian village. The people there have no idea what to make of you. You mime chewing sounds, which they mistake for your primitive tongue. When you raise your hands to signify surrender, they think you are launching an attack.
Communicating without a shared context is hard. For example, radioactive sites must be left undisturbed for tens of thousands of years; yet, given that the English of just 1,000 years ago is now unintelligible to most of its modern speakers, agencies have struggled to create warnings to accompany nuclear waste. Committees responsible for doing so have come up with everything from towering concrete spikes, to Edvard Munch’s “The Scream”, to plants genetically modified to turn an alarming blue. None is guaranteed to be future-proof.
Some of the same people who worked on these waste-site messages have also been part of an even bigger challenge: communicating with extraterrestrial life. This is the subject of “Extraterrestrial Languages”, a new book by Daniel Oberhaus, a journalist at Wired.
Nothing is known about how extraterrestrials might take in information. A pair of plaques sent in the early 1970s with Pioneer 10 and 11, two spacecraft, show nude human beings and a rough map to find Earth—rudimentary stuff, but even that assumes aliens can see. Since such craft have no more than an infinitesimal chance of being found, radio broadcasts from Earth, travelling at the speed of light, are more likely to make contact. But just as a terrestrial radio must be tuned to the right frequency, so must the interstellar kind. How would aliens happen upon the correct one? The Pioneer plaque gives a hint in the form of a basic diagram of a hydrogen atom, the magnetic polarity of which flips at regular intervals, with a frequency of 1,420MHz. Since hydrogen is the most abundant element in the universe, the hope is that this sketch might act as a sort of telephone number. | Imaginați-vă că luați masa într-o capitală europeană în care nu cunoașteți limba locală. Chelnerul vorbește foarte puțin engleza și, cu chiu, cu vai, reușiți să comandați ceva ce sună cunoscut din meniu, să mâncați și să plătiți. Acum, imaginați-vă că, după ce o luați în direcția greșită într-o excursie, ajungeți înfometați într-un sat amazonian. Oamenii de acolo nu știu ce să creadă despre dvs. Imitați sunete de mestecat, pe care le confundă cu limba dvs. nativă. Când ridicați mâinile pentru a arăta că vă predați, cred că vă pregătiți de atac. Comunicarea în absența unui context comun este dificilă. De exemplu, siturile radioactive trebuie să rămână neatinse zeci de mii de ani; totuși, având în vedere că engleza de acum 1.000 de ani este acum ininteligibilă pentru majoritatea vorbitorilor săi moderni, agențiile s-au străduit să creeze avertismente care să însoțească deșeurile nucleare. Comitetele responsabile de această sarcină au venit cu o multitudine de idei, de la amplasarea unor stâlpi înalți de beton până la amplasarea unei reproduceri a tabloului „Țipătul” de Edvard Munch sau a unor plante modificate genetic care se colorează în albastru ca avertisment. Niciuna dintre aceste metode nu garantează înțelegerea mesajului de către generațiile viitoare. Unii dintre cei care au lucrat la aceste mesaje de avertizare pentru siturile cu deșeuri au participat și la o misiune mult mai dificilă: comunicarea cu forme de viață extraterestră. Acesta este subiectul cărții „Limbi extraterestre”, o nouă carte semnată Daniel Oberhaus, jurnalist la Wired. Nu cunoaștem nimic despre modul în care extratereștrii interpretează informațiile. O pereche de plăci trimise la începutul anilor ‘70 la bordul a două nave spațiale, Pioneer 10 și 11, prezintă nudurile unor ființelor umane și o hartă aproximativă pentru a găsi Pământul – ilustrații rudimentare, însă, care pornesc, totuși, de la presupunerea că extratereștrii sunt înzestrați cu simțul văzului. Deoarece astfel de nave nu au decât o șansă infinitezimală de a fi găsite, emisiile radio de pe Pământ, călătorind cu viteza luminii, sunt mai susceptibile de a intra în contact cu forme de viață extraterestră. Însă, tot așa cum un radio terestru trebuie reglat pe frecvența corectă și cel interstelar necesită reglare. Cum ar putea găsi extratereștrii frecvența corectă? Placa Pioneer oferă un indiciu sub forma unei diagrame simpliste a unui atom de hidrogen, a cărui polaritate magnetică se inversează la intervale regulate, cu o frecvență de 1.420 MHz. Deoarece hidrogenul este elementul cel mai des întâlnit din univers, oamenii de știință au sperat că această schiță ar putea funcționa ca un fel de număr de telefon. |