Imaginează-ți că iei masa la restaurant, într-o capitală europeană unde nu cunoști limba. Ospătarul nu prea vorbește engleză, dar reușești, cu chiu cu vai, să comanzi din meniu ceva ce ți se pare mai pe înțeles, mănânci și plătești. Acum imaginează-ți altceva, că, după ce te-ai rătăcit într-o drumeție, nimerești, lihnit de foame, într-un sat din Amazonia. Băștinașii habar n-au cum să te abordeze. Scoți niște plescăituri ca să mimezi foamea, dar ei înțeleg că acesta e limbajul tău primitiv. Când ridici mâinile în semn că ești pașnic, ei cred că pornești la atac.

E greu să comunici atunci când cei implicați nu împărtășesc același context. De exemplu, zonele radioactive trebuie ocolite timp de zeci de mii de ani; deși engleza veche de numai 1.000 de ani a devenit de neînțeles pentru majoritatea vorbitorilor de azi, agențiile în domeniu s-au străduit totuși să creeze avertismente privind deșeurile nucleare. Comitetele responsabile cu aceste avertismente au venit cu tot felul de idei, de la construirea unor ”țepi” înalți din beton, la pictura ”Țipătul” a lui Edvard Munch și până la modificarea genetică a plantelor care să semnaleze radioactivitatea devenind albastre. Niciuna dintre soluții nu garantează că va trece testul viitorului.

Unii dintre oamenii care au lucrat la aceste mesaje de avertizare pentru zonele cu deșeuri radioactive, au participat la o provocare încă și mai mare: comunicarea cu viața extraterestră. Acesta e și subiectul cărții ”Limbaje extraterestre”, scrise recent de Daniel Oberhaus, jurnalist la revista Wired.

Nu se știe nimic despre cum ar putea extratereștrii să perceapă informațiile. Două plachete trimise în spațiu la începutul anilor 1970 cu Pioneer 10 și 11, două nave spațiale, prezintă informații rudimentare - ființe umane nude și o hartă simplă pentru a indica unde se află Pământul, dar chiar și acestea se bazează pe presupunerea că extratereștrii pot vedea. Atâta timp cât astfel de nave nu au decât o șansă infimă de a fi găsite, e mai degrabă posibil ca emisiile radio de pe Pământ, care se deplasează cu viteza luminii, să fie interceptate de extratereștri. Dar așa cum un radio de pe Terra trebuie reglat la frecvența corectă, tot așa trebuie reglată și frecvența interstelară. Altfel cum ar nimeri extratereștrii pe frecvența corectă? Placheta de pe Pioneer dă un indiciu sub forma unei diagrame rudimentare a unui atom de hidrogen a cărui polaritate magnetică se schimbă la intervale regulate pe frecvența de 1.420 MHz. Având în vedere că hidrogenul este elementul predominant în univers, există speranța ca această schiță să funcționeze ca un fel de număr de telefon.

Imaginați-vă că luați masa într-o capitală europeană în care nu cunoașteți limba locală. Chelnerul vorbește foarte puțin engleza și, cu chiu, cu vai, reușiți să comandați ceva ce sună cunoscut din meniu, să mâncați și să plătiți. Acum, imaginați-vă că, după ce o luați în direcția greșită într-o excursie, ajungeți înfometați într-un sat amazonian. Oamenii de acolo nu știu ce să creadă despre dvs. Imitați sunete de mestecat, pe care le confundă cu limba dvs. nativă. Când ridicați mâinile pentru a arăta că vă predați, cred că vă pregătiți de atac.

Comunicarea în absența unui context comun este dificilă. De exemplu, siturile radioactive trebuie să rămână neatinse zeci de mii de ani; totuși, având în vedere că engleza de acum 1.000 de ani este acum ininteligibilă pentru majoritatea vorbitorilor săi moderni, agențiile s-au străduit să creeze avertismente care să însoțească deșeurile nucleare. Comitetele responsabile de această sarcină au venit cu o multitudine de idei, de la amplasarea unor stâlpi înalți de beton până la amplasarea unei reproduceri a tabloului „Țipătul” de Edvard Munch sau a unor plante modificate genetic care se colorează în albastru ca avertisment. Niciuna dintre aceste metode nu garantează înțelegerea mesajului de către generațiile viitoare.

Unii dintre cei care au lucrat la aceste mesaje de avertizare pentru siturile cu deșeuri au participat și la o misiune mult mai dificilă: comunicarea cu forme de viață extraterestră. Acesta este subiectul cărții „Limbi extraterestre”, o nouă carte semnată Daniel Oberhaus, jurnalist la Wired.

Nu cunoaștem nimic despre modul în care extratereștrii interpretează informațiile. O pereche de plăci trimise la începutul anilor ‘70 la bordul a două nave spațiale, Pioneer 10 și 11, prezintă nudurile unor ființelor umane și o hartă aproximativă pentru a găsi Pământul – ilustrații rudimentare, însă, care pornesc, totuși, de la presupunerea că extratereștrii sunt înzestrați cu simțul văzului. Deoarece astfel de nave nu au decât o șansă infinitezimală de a fi găsite, emisiile radio de pe Pământ, călătorind cu viteza luminii, sunt mai susceptibile de a intra în contact cu forme de viață extraterestră. Însă, tot așa cum un radio terestru trebuie reglat pe frecvența corectă și cel interstelar necesită reglare. Cum ar putea găsi extratereștrii frecvența corectă? Placa Pioneer oferă un indiciu sub forma unei diagrame simpliste a unui atom de hidrogen, a cărui polaritate magnetică se inversează la intervale regulate, cu o frecvență de 1.420 MHz. Deoarece hidrogenul este elementul cel mai des întâlnit din univers, oamenii de știință au sperat că această schiță ar putea funcționa ca un fel de număr de telefon.

Imaginează-ți că iei cina într-o capitală europeană unde nu cunoști limba locală. Chelnerul vorbește un pic de engleză, dar, prin toate mijloacele posibile, reușești să comanzi ceva din meniu ce recunoști, mănânci și plătești. Acum, imaginează-ți în schimb că, după o drumeție care se termină prost, te trezești flămând într-un sat amazonian. Oamenii locului nu au nici cea mai vagă idee ce fel de creatură ești. Mimezi sunetele mestecatului pe care ei le interpretează greșit drept limba ta primitivă. Când ridici brațele să indici capitularea, ei cred că lansezi un atac.

Comunicarea fără un context comun este dificilă. Spre exemplu, terenurile radioactive trebuie lăsate netulburate zeci de mii de ani; și totuși, dat fiind că engleza de acum doar o mie de ani este astăzi neinteligibilă pentru cei mai mulți dintre vorbitorii moderni, agențiile s-au străduit să creeze avertismente care să însoțească deșeurile nucleare. Comitetele responsabile pentru acestea au inventat tot felul de lucruri, de la țepi impunători din beton la tabloul „Strigătul” al lui Edvard Munch până la plante modificate genetic ca să devină de un albastru alarmant. Niciuna nu are garanția viabilității în viitor.

O parte din oamenii care au lucrat la mesajele pentru deșeurile nucleare au făcut parte dintr-o provocare chiar mai mare: comunicarea cu extratereștrii. Acesta este subiectul abordat de „Extraterrestrial Languages” (Limbi extraterestre), o nouă carte de Daniel Oberhaus, jurnalist pentru Wired.

Nu se cunoaște nimic despre cum procesează extratereștrii informația. Două plăci trimise la începutul anilor 1970 cu navetele spațiale Pioneer 10 și 11 înfățișau două nuduri umane și o hartă aproximativă pentru a găsi Pământul - lucruri rudimentare, dar chiar și acestea se bazau pe ipoteza că extratereștrii văd. Cum aceste nave au doar șanse infime de a fi găsite, transmisiile radio dinspre Pământ, ce călătoresc cu viteza luminii, prezintă mai multe șanse de a stabili un contact. Dar așa cum un radio terestru trebuie setat pe frecvența potrivită, la fel trebuie să fie și cele interstelare. Cum ar putea extratereștrii să nimerească frecvența corectă? Placa de pe Pioneer oferă un indiciu sub forma unei diagrame elementare a unui atom de hidrogen, a cărui polaritate magnetică se răstoarnă la intervale regulate, cu o frecvență de 1420MHz. Cum hidrogenul este elementul cel mai abundent din univers, se speră ca această schiță să funcționeze ca un fel de număr de telefon.